Recuperarea activă a pacientului
Programul de recuperare este constituit din totalitatea procedeelor care ajută la recuperarea fizică și psihică a pacienților care au suferit de diferite afecțiuni.
Reabilitarea trebuie instituită cât mai curând posibil, pentru a asigura desfășurarea unei vieți normale.
Metodele de reabilitare diferă de la o persoană la alta, însă au același scop și anume:
– dobândirea unui status funcțional care să ofere independență și ajutor minim din partea celorlalte persoane
– acomodarea fizică și psihică a persoanei cu schimbările determinate de boală
– integrarea corespunzătoare în familie și comunitate.
Funcțiile motorii (folosirea membrelor, mersul) se recuperează după un interval relativ scurt de timp de aceea este foarte important ca reabilitarea și recuperarea fizică să se înceapă cât mai curând posibil. Pacientul este încurajat să se ridice din pat și să încerce să facă câțiva pași. În unele cazuri acest proces poate să dureze până ce pacientul își reface forța musculară și învață să pășească din nou (învață să meargă a doua oară).
Recuperarea inițială variază de la un pacient la altul, în funcție de mai mulți factori, precum: afecțiunea de care a suferit, vârsta pacientului și bolile asociate.
Programul de reabilitare include:
– o serie de exerciții fizice
– tratament medicamentos (dacă este necesar)
– consiliere psihologică
– încurajarea activităților sociale (plimbările, cititul, etc)
– participarea în diferite programe educaționale
– stil de viață sănătos
– încurajarea unor activități care îi pot oferi independența necesară desfășurării unei vieți normale.
Reabilitarea este un proces îndelungat care poate să devină frustrant și care poate să declanșeze episoade recurente de depresie. În acest caz se recomandă consilierea psihologică și tratamentul medicamentos de specialitate. Tulburările de limbaj și comunicare pot încetini recuperarea pacientului, astfel ca reintegrarea socială poate fi de asemenea mai grea. Este bine ca pacientul să discute cu familia despre frustrările pe care le are, pentru a trece mai ușor peste acestea.
Stilul sănătos de viață
Este compus din:
- Odihnă (somnul), odihna activă și managementul stresului (managementul energiei)
- Alimentația sănătoasă și hidratare
- Munca și mișcarea
- Educația
- Natura – Factorii naturali
Odihna: 7-9 ore pe zi – cine doarme mai puțin sau mai mult își scurtează viața. Odihna prin somn, cel mai sănătos somn este noaptea între ora 22:00 – 23:00 pana la 6:00 – 07:00 dimineața.
Odihna poate să fie și activă. Odihna activă sau să faci ceva ce te destinde, ce te relaxează, să faci ce-ți place în viață: dans, înot, munca plăcută intensă, mișcare, exercițiu fizic sau sport intens, cititul unei cărți, ascultarea muzicii, plimbarea cu prietenii prin parc (prin natură), etc.
Alimentația sănătoasă: mai puțină mâncare animală, proteină, grăsime animală (lapte, brânză, carne, ouă și derivate din acestea) și mai multă mâncare vegetală cum recomandă din ce în ce mai mulți doctori nutriționiști.
Hidratarea: 6-10 pahare de apă pe zi, de preferat minim 7-8 pahare (2 litri) de apă pe zi (apă si NU: cafea, băuturi dulci sau acidulate, de preferat apă plată sau chiar de la robinet.
Munca și mișcarea: Munca (de preferat intensă) 8 ore pe zi. Mișcarea intensă în urma căreia să se transpire (mai ales pentru cei care au munca sedentară, munca de birou, etc.) minim 1 ora pe zi sau lucrul în gospodărie, exerciții fizice, sportul, chiar urcatul scărilor și mersul pe jos minim 30-45 minute pe zi este sănătos.
Managementul stresului (managementul energiei): Să luăm viața așa cum este cu bune și mai puțin bune să nu lăsăm necazurile, stresul să ne doboare altfel sistemul imunitar va scădea, și la un om cu sistemul imunitar scăzut vor apărea iminent boli, afecțiuni grave și chiar fatale: obezitate, cancer, diabet, boli cardiovasculare (BCV), atac vascular cerebral (AVC), etc.
Educația (care include și autoeducația, dezvoltarea personală):
Educația este un alt factor important care intră în componența stilului de viață sănătos. Stilul de viață sănătos înseamnă să ne schimbăm modul de a trăi dar și modul de gândire (nesănătos) cu un mod de trai și de gândire sănătoasă constructivă, pozitivă.
Durerea constituie un semnal de alarmă care protejează organismul: ea declanșează reacții al căror scop este de a diminua cauza și în consecință de a limita consecințele; aceasta este nocicepția. Absența durerii în cazurile patologice de insensibilitate congenitală la durere nu prezintă niciun avantaj pentru pacient, fiind necesar permanent un mediu protejat pentru a evita arsurile, rănile sau fracturile. În durerea cronică (luni, ani), efectul protector fiziologic este înlocuit de o stare patologică afectând atât pacientul cât și anturajul sau mediul socio-profesional (ex: lombalgia, durerea din neoplazii).
Acuzele frecvente de durere cronică sunt:
- durerea de cap,
- nevralgia cervico-brahială, intercostală
- durerea dorso-lombară,
- durerea legată de cancer,
- durerea artritică,
- durerea postoperatorie
- durerea neurogenă (durerea rezultată din lezarea nervilor),
- durerea psihogenă (durerea datorată nu unei boli trecute leziuni sau vreunui semn vizibil de leziune interioară).
Managementul modern al durerii tratează simultan:
- Nocicepția locală;
- Inflamația tisulară de la nivelul leziunii;
- Modularea spinală a semnalului nociceptiv și procesarea supra-spinală.
Obiectivele terapeutice vizează:
- prevenția sensibilizării nociceptorilor periferici
- întreruperea transmiterii neuronale a semnalelor nociceptive
- diminuarea semnalului nociceptiv la nivelul căilor de conducere spino-talamo-corticale.
In funcție de cele trei obiective, terapiile utilizate sunt:
- AINS (Antiinflamatorii Nesteroidiene), inhibitori de COX-2, steroizi, opioide, anti-histaminice
- anestezice locale, anti-convulsivante
- opioide, blocanți de calciu, antidepresive triciclice, Ketamina și antagoniștii NMDA, agonistii α β adrenergici.
- Modalitatea de combinare între ele vizează mai multe căi fiziopatologice realizând mai multe o terapie „balansată” sau „multimodală”.
Pentru managementul durerii nu există standard european specific și de aceea în opțiunile la care recurgem trebuie să ținem cont de avantajele și dezavantajele fiecărei metode corelată cu nevoile individuale.
Mențiuni:
- Analgezicele non-opioide orale și parenterale au eficiență limitată, dar pot fi foarte utile în combinație cu alte tehnici.
- Opioidele administrate iv asigură un control rapid al durerii, dar variațiile plasmatice necesită monitorizare atentă și administrări repetate.
- Opioidele administrate intramuscular și subcutanat asigură o instalare mai lentă decât cele iv, necesită injectări repetate și există dificultăți de dozaj.
- Analgezia epidurală este mai eficace și poate scădea morbiditatea perioperatorie, în special la pacienții cu factor de risc.
- Blocurile de nervi periferici sunt utile pentru analgezia în arii specifice, dar au limitare asemănătoare cu tehnicile epidurale.
- PCA (Pacient Control Analgesia) este considerată standardul de aur pentru menținerea analgeziei. PCA evită fluctuațiile plasmatice mari și are un risc scăzut de complicații respiratorii.
- Analgezia realizată prin tehnici de anestezie loco-regională reprezintă o metodă extrem de importantă și extrem de eficientă în arsenalul terapeutic.
Schimbările de stil de viață sunt o parte importantă din tratamentul durerii cronice. Somnul adecvat noaptea și nu moțăitul ziua trebuie să ajute. Renunțarea la fumat de asemenea, deoarece nicotina din țigări poate face ca anumite medicamente sa fie mai puțin eficiente. Fumătorii au mai multe dureri decât nefumătorii.
Majoritatea tratamentelor pentru durere nu va vor anula complet durerea. În schimb, tratamentul va reduce gradul de durere pe care îl aveți și de câte ori apare.
Medicii din cadrul spitalului nostru sunt preocupați în desfășurarea activității medicale, în interacțiunea zilnică cu pacientul de cele două elemente principale de luptă împotriva durerii cronice, recuperarea activă a pacientului și un stil de viață sănătos.
Recuperarea este un proces complex, cer implicare și monitorizare, activități care necesită răbdare și sprijin din partea personalului medical precum și susținere din partea familiei și a prietenilor.
